A alege.

Aş fi vrut copile, prima dată când te-am văzut, ca tu să te pierzi de banal şi cunoscut. Să te diferenţiezi prin păstrarea echilibrului. Nu aş judeca, căci privind adânc în tine ştiu care-ţi sunt credinţele şi le trăiesc. Poate că e greşit să vezi doar ambalajul sau poate că aşa trăieşti mai uşor. Poate că Viaţa are un alt plan cu tine. Dar de ce să alegi pentru tine doar ce îţi este comun, ce ştii deja că nu te împlineşte, ce ai trăit şi nu aduce nimic nou în drumul tău către efemer? Aş fi crezut că tu nu suporţi comoditatea şi că ai râde colorat în faţa ironiei. Nu sunt surprinsă, nici amăgită ci împăcată. Într-o vizită de-a mea către apoi cineva mi-a spus "poate nu poţi mai mult". Mi se pare măgulitor că am putut atât. Dar asta nu înseamnă că mi-am depăşit limitele, când am să o fac, am să mă opresc. Tu nu ai fi putut fi ca mine. Pentru că virtutea mea nu e comună. Cum nici a ta. Credinţa noastră diferă de la individ la individ. Dar tu te asemeni atât de mult mie!

Doar că astăzi plimbându-mă, am observat că şi firele de iarbă pe care le-ai presat atunci când te-ai aşezat, refuză să se mai ridice. Că ai lăsat o urmă acolo şi că de fiecare dată când am să mă întorc, ştiu că şi tu vei fi. Cel puţin pentru mine.

PASAGER.

Singurătatea absolută? O concep câteodată aşa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice punct fix din spaţiu. Eşti undeva, între o staţie şi alta, rupt de ceva, în drum spre altceva, scos din timp, scos din rost, purtat de tren, purtând după tine un alt tren, cu oameni, situaţii, mărfuri, idei, una peste alta, în vagoane pe care le laşi in staţii, le pierzi între staţii,le uiţi în spaţii, golind lumea, gonind peste lume, singur, mai singur, nicăieri de singur.

Eşti undeva, între o staţie şi alta,
rupt de ceva,
în drum spre altceva,
scos din timp,
scos din rost,
purtat de tren
purtând după tine un alt tren,
cu oameni, situaţii, mărfuri, idei,
una peste alta,
în vagoane pe care le laşi în staţii,
le pierzi între staţii,
le uiţi în spaţii,
golind lumea,
gonind peste lume,
singur,
mai singur,
nicăieri de singur...

Hello teacher. Tell me, what's my lesson?

Crezi că e lăsat la voia sorţii tot ce ţi se întâmplă? Ce anume te transformă în spectator, sau cine îţi dă puterea de a aprecia la sfârşit calitatea aplauzelor lui?
Dacă ai capacitatea de a influenţa un început, nu înseamnă că ai puterea supremă de a controla sau manipula ceea ce va urma.
Cum au intrat oamenii în viaţa ta în ultimul timp? Ai spune că ai făcut alegeri. Nu te contrazic. Ai ales să îl păstrezi sau nu în ciclul vieţii tale. Dar cum? Este simplu să uiţi. Ai uitat mutra celui de care te-ai împiedicat ieri, la colţul străzii. Dar ia vezi, persoana din dreapta ta cui îi seamănă? Apoi... Ce-i cu expresia asta? Ţi se pare hilar ca un accident să devină povestea ta?

Ai fi crezut că poţi urma drumul indiferent de cum va fi el. Îţi construisei o hartă a ta, care să te ducă spre ceea ce ar fi trebuit să se fi găsit acolo. Doar că te-ai concentrat pe ce ai vrut şi nu ai mai aflat. Ai alergat o viaţă întreagă să poţi pleca spre ceea ce e mai bun, împăcat cu sine. Dar acum ai obosit. Şi plus că te simţi bătrân. Care e cel mai mare regret al tău? Ce ai făcut, dar ce ai fi putut face mai bine de atât. Ce ţi-a fost mirare şi ce ţi-a fost visare? Când ai înţeles că ceea ce cânţi devine ecou?

Solitudinea. Şi tot ce îi este adiacent. Bagajul emoţional ce te leagă de tot ce ai fi vrut să fi fost uitat. Incapacitatea ta de a fi om. Amorţeala care te-a prins. Eşti doar un paralizat în scaunul vieţii. Nu ţi-ai depăşit limitele, dar te-au depăşit ele pe tine. Toate cuvintele pe care le-ai pierdut în tine. Fiecare valoare ce a pierit sub fiece teamă. Pretinzi că eşti ceva ce nu controlezi. Eşti rezultatul nepotrivirilor. Eşti acelaşi om-singur pe care l-ai cunoscut din prima clipă a vieţii tale. Dar ştii ce? Acum este prea târziu să mai poţi evada din groapa ce neştiutorii ţi-au săpat-o.

Cred că ţi-ai fi dorit de la tine să fii un anumit gen de om. Să nu te emoţioneze nimic din ce este ieftin. Insipid. Inodor. Incolor. Era în puterea ta să schimbi normalul. Să te eliberezi de ce nu promite nimic. Era în puterea ta să fii Dumnezeul lor.

Acum crezi despre tine că ai ajuns o caricatură. Ca oricare alta de aici.

fuzzy, old and frozen.

I found BIMS.

TAF 2

Vicky Cristina Barcelona




Will you smile at me today?

In Bucurestiul meu prafuit...

... nu se mai simte mirosul primaverii.

TAF

Zoe, fii barbata!

(...)
Tipătescu: Nu fi copilă, Zoe... Zoe...

Zoe: (plânsă) Tu nu înţelegi, tu nu simţi!(...)

Tipătescu: Nu poate... dacă face asta, e pierdut...

Zoe: Ce-mi pasă! După ce m-o pierde pe mine! (...)

Tipătescu: Zoe! Zoe! Fii bărbată...

Zoe: (înecată) Nu mai pot, nu mai pot. Vorbele lui Dandanache mi-au luat toată puterea, mi-au frânt inima... A! Înnebunesc de frică. (îşi ascunde obrazul.)

De-a lungul timpului am incercat sa ma ghidez dupa "Zoe, fii barbata", chiar daca contextul era de fiecare altul. Insa mi-am dat seama ca niciodata nu am luat-o in serios, era un fel de consolare dar un pic ironica.

Si pentru ca sunt momente in care barbatii nu ca sunt mai puternici, dar mai absenti in ce ii afecteaza, sau nu, in mod direct, incerc sa accept lucrurile ca atare si sa ma impac cu ideea ca se poate intampla si sa incerc sa primesc mai cu multa intelepciune ce poate veni, chiar daca consecintele te schimba ca om.

Mi-am propus ca acest blog sa ramana amintirea a ceea ce am simtit in ultimii 2-3 ani. Imi pare rau ca am sters intr-un moment de frustrare primul blog caruia ii dadusem "viata" la o varsta frageda, dar care era cu siguranta mult mai bun decat acesta.
Pentru ca astazi am primit primul "la multi ani" desi ziua mea este cam peste sase zile, ma gandesc la faptul ca unii oameni incearca sa ramana conectati de ceva ce le-a placut in trecut,dar nu mai gasesc in prezent. Asa ca si mie imi placea sa scriu acum ceva timp, insa astazi simt ca am ajuns la nivelul in care ma pot exterioriza mai bine prin cuvinte spuse si nu scrise.

Nu am sa il sterg, poate vreodata am sa mai vreau sa scriu, desi nu ma mai atrage gandul.
Si un cantecel, ca pentru ziua mohorata ce m-apasa ingrozitor.



Si ca bonus reamintesc cel mai frumos post al meu:

Stii?
by Lidia Baboi

Stii de cate ori ti-am spus ca te iubesc cu gura inchisa? Tot timpul.
Stii de cate ori ti-am desenat valuri paralele sirei spinarii? Mereu.
Stii de cate ori ti-am cantat paradisul la ureche fara sa ma asculti? In fiecare zi.
Stii de cate ori am adormit ca un pui de om avand capul pe pieptul tau? Noapte de noapte.
Stii de cate ori te-am strans de mana noaptea in somn? In timpul fiecarui vis.
Stii de cate ori sudoarea ti-am suflat-o de pe piele? La fiecare respirat de aer.
Stii de cate ori am incetat sa fiu a ta? Niciodata.

Regrete

Azi am urcat scarile blocului tau de cel putin cincisprezece ori, dar nici macar o data nu am indraznit sa apas clanta usii tale. Stiu ca nu ai vrea sa ma grabesc. Asa ca in drum spre casa m-am asezat pe-o banca nu-stiu-unde. Am sa te astept.


"You may hold my hand for a while, but you hold my heart forever."

Azi.

Azi e trista pana si "vocea de la metrou".

Ce am invatat azi? Prima parte.

...sa nu uit sa lupt pentru ce ma face fericita. Sa nu ma dau in laturi de la a imi indrepta greselile atunci cand le fac, mai ales sa le recunoc si sa fiu constienta de ele. Am invatat ca trebuie sa lupt pentru valorile reale si sa uit fictivul.

Am invatat ca pot rani foarte usor si ca e aproape imposibil sa nu ramana un semn permanent. Am invatat ca nu e bine sa mint, desi mi s-a zis de cand eram crescuta de parinti. Am invatat ca vorbele frumoase nu fac un gand mai bun si ca sentimentele profunde nu readuc fericire dupa fapte dezastruoase.

Am invatat ca un cantec bun nu iti aduce niciodata linistea interioara, ci doar amintiri frumoase. Si ca nu conteaza ce om sunt, daca nu sunt un om bun tot timpul. Am invatat ca poti construi o viata ceva frumos si ca il poti darama intr-o clipire de gene.

Am invatat sa nu mai imi fie frica de faptele ce le-am facut nesilita de nimeni si ca ar fi mai bine sa tin cont de ce mi se spune, uneori. Ca indiferent cat de independent as vrea sa traiesc am nevoie de oameni in viata mea care sa ma certe, sa ma mustreze, sa ma vindece de rani, sa ma loveasca psihic pentru a aprecia lucrurile in adevarata lor esenta.

Am invatat ca intotdeauna e mai bun adevarul, indiferent de cat de dureros ar putea fi, ca te fereste la un moment dat de catastrofe.

Am invatat ca indiferent de cate "palme" si "suturi in fund" primesc de la oamenii din jur, e mai bine sa nu ma mulez dupa personalitatile lor, fiind posibil sa ma pierd de ce sunt eu cu adevarat.

Am invatat ca in fiecare zi invat cate ceva. Azi am mai crescut. De azi am sa fiu un om mai bun. Pentru mine, pentru cei care merita si pentru ce-i care nu cred in puteri si valori.

fuzzy dreams

worried and uneasy.

"Lumea asta n-a fost creată la bucurie. Se procreează totuşi în plăcere. Da, fără îndoială, dar plăcerea nu e bucurie, e şi simulacrul ei: funcţia ei este de a amăgi, de a ne face să uităm că, până în cel mai mic detaliu, creaţiunea poartă pecetea tristeţii iniţiale din care s-a ivit." (E. Cioran)

I am dot dot dot.

Expect nothing, live frugally on surprise.

LOVE

"(...)But if in your fear you would seek only love's peace and love's pleasure,

Then it is better for you that you cover your nakedness and pass out of love's threshing-floor,

Into the seasonless world where you shall laugh, but not all of your laughter, and weep, but not all of your tears.

Love gives naught but itself and takes naught but from itself.

Love possesses not nor would it be possessed;

For love is sufficient unto love.(...)"

Khalil Gibran

habar nu am.

Eu am obosit sa nu stiu cine sunt. M-am pierdut de mine si nu mai reusesc sa ma aflu. Eu nu ma mai cunosc.

Uratul. Si tot ce stim sau nu stim despre el. Cat de urati suntem cu totii chiar si atunci cand uitam sa ne bucuram de lucruri mici. Cat de urat esti tu, chiar de nu te-ai fi gandit vreodata, dar o stii cumva. Cat de urata sunt si eu cand n-am chef de mine.
Strazile. Cat de urate sunt si ele, mai ales acum iarna, cand pasesti fara nici un interes. Si cat de nedrept ti-e gandul ce te duce la zilele de iunie. Cat de urata e si femeia de la colt ce vinde flori printre dintii auriti, dar mai ales barbatul ce-i cumpara lalelele de export. Cat de urat sa fie incat sa scriu de opt ori cuvantul "urat".

Cam cat de urat e "uratul".