Intru deşi ar fi trebuit să ies, acolo unde prezenţa nu mi’ar fi fost necesară, intr’o lume plină de visare si aşteptare. Cafeaua a rămas pe acelaşi colţ al etajerei, uitată parcă intr’un loc al lumii paralele. Mirosul de mucegai şi gânduri murdare mă poartă cu paşi grăbiţi de la pragul lumii reale către tocul lumii eterne. Haine mânjite cu parfumul şi amintirea ta zac pe podeaua rece, arsa de minciuni.
Timpul mă va fi condus spre alte cărţi cu alţi prinţi, spre culoare şi viaţă. Te’aş fi lăsat jos, între scândurile de porţelan ale mormântului iubitor de carne crudă.
Zgârieturi şi sărutări sunt prezente în noile nuanţe palide ale celor 4 pereti. Piesă cu piesă am să te strâng şi am să te vopsesc în cartea de poveşti pe care mama obişnuia sa mi’o citească în copilarie. Am să culeg imbrăţişările ce ai ştiut să le arunci la ghena de gunoi şi am să le lipesc într’o scrisoare, pe care am sa ti’o trimit în ziua de peste un an când nu ai mai ştiut de tine. Nu am să te întreb nimic, ai să vrei să te fi întrebat.
Cearceafuri pătate de sudoarea ta, am să le tai, cos, surfilat, apoi purtat ca bluziţele în care îţi plăcea să mă ai a ta. Am să fiu femeie, am să imi ondulez trupul in ritmul cantecului de vară şi am să mă pierd de tine, precum picătura de ploaie pe asfaltul uscat.
Apoi vom deveni ce am fost cândva. Tu al tău, iar eu a mea.
